În hoinărelile mele am tot ocolit Parcul Herăstrău. Îl tot vedeam un loc aglomerat, gălăgios… ca-n zilele de sâmbătă-duminică de august.
Mi-am luat o pauză de la viață și am pornit spre el. Am avut o mare surpriză, una foarte frumoasă. Am găsit un Herăstrău gol, pustiu care mi-a permis să-mi aud până și propriile gânduri și nu oricum, pe acordurile croncănitului de pescăruși.
Leave a Reply