Un Luchian și eu
Pe scările sufletului meu
Roase, bătute de vreme
Și de vizite boeme.
Toate sunt la fel,
N-are rost să-ți scriu,
Mereu gri-pastel.
Pe pervazul aceluiași suflet
Am uitat o scrumieră veche,
Arsă de gândurile negre
Și-o urmă ștearsă de regret.
Nu-ntreba nimic,
N-are rost.
Sunt tot aici, utopic.
Ascult cum cerul plânge
Și pe obrazul meu se scurge
O picătură de ploaie rece
Și-afară primăvara trece.
Leave a Reply